Odată cu încălzirea vremii, apar și căpușele, care reprezintă un real pericol atât pentru câini și pisici, cât și pentru oameni, prin prisma bolilor pe care acestea le pot transmite.
Căpușele sunt paraziți cu o importanță majoră în transmiterea unor boli virale și bacteriene precum boala Lyme, febra Q, tularemia și encefalita de căpușe.
Căpușele sunt paraziți externi hematofagi temporari, ceea ce înseamnă că se hrănesc cu sângele gazdei doar pentru o perioadă limitată de timp. După hrănire, acestea se desprind și cad pe sol.
Transmiterea bolilor către gazdele parazitate are loc prin mușcătura acestui parazit.
La animale, fixarea căpușelor se face de obicei în zonele cu piele mai fină și mai ușor de pătruns precum urechile, între degete, în zona abdominală sau pectorală. La oameni, căpușele se pot fixa pe glezne, partea superioară a coapsei, zona abdominală sau a cefei.
În aceste zone, căpușele se fixează penetrând pielea cu ajutorul chelicerelor (părți ale aparatului bucal al parazitului) și acesta secretă o substanță care previne perceperea momentului atașării de către gazdă.
Există numeroase tipuri de căpușe, dintre care unele se atașează doar de anumite gazde, iar altele de orice mamifer pe care îl întâlnesc.
Toate parazitează intermitent; perioadele de hrănire atașate de gazdă alternează cu perioadele de repaus. Durata de viața liberă a căpușelor depinde de condițiile mediului extern, în special de temperatură, umiditate și vegetație.
Modul de hrănire al acestor paraziți este influențat de alternanța zi-noapte; astfel, la căderea serii, paraziții coboară la baza firului de iarbă, urmând să urce la răsăritul soarelui, în căutarea unei noi gazde. Căpușele pot supraviețui perioade îndelungate pe sol, fără a se hrăni, cuprinse între 12-16 luni, astfel că ele nu mor pe perioada iernii.
Infestația cu căpușe este mai frecvent întâlnită primăvara și toamna. Însă, din cauza schimbărilor climatice din ultimii ani, când iernile au devenit mai calde, în special în zonele de câmpie, căpușele și-au modificat comportamentul. Astfel, putem întâlni infestații masive cu căpușe chiar din lunile ianuarie și februarie, și nu din martie, cum ar fi fost normal.
Prin prisma acestor particularități ale ciclului de viață al căpușelor, este esențial ca animalele să fie deparazitate extern chiar și în sezonul rece, pentru a limita supraviețuirea parazitului.
În plus, este important ca spațiile în care trăiesc animalele, precum și zonele din jurul locuințelor, să fie tratate corespunzător împotriva acestor paraziți.
Pentru aceasta, trebuie să se utilizeze substanțe care acționează rapid asupra tuturor stadiilor de dezvoltare ale paraziților, precum insecticide din clasa piretroizilor de sinteză. Dintre aceștia, amintim permetrina, cipermetrina, tetrametrina și deltametrina. Aceste substanțe acționează prin contact și ingestie și pot fi utilizate prin aspersarea pe suprafețe și vegetația care ar putea adăposti căpușe, ouăle sau larvele acestora.
Remanența piretroizilor de sinteză pe vegetație este de aproximativ 28 de zile și poate fi influențată de condițiile de mediu. Astfel, se recomandă ca aspersarea acestor soluții să se realizeze în zilele fără precipitații, de preferat dimineața, când paraziții sunt mai activi în căutarea gazdelor.
De asemenea, este esențială respectarea dozelor indicate de producător și reaplicarea după 28 de zile, pentru menținerea efectului insecticid.
Pe lângă măsurile descrise mai sus, este necesar ca spațiile din jurul locuinței să fie curățate și întreținute corespunzător, pentru a nu crea condiții favorabile înmulțirii acestor paraziți. Totodată, pot fi utilizate plante cu efect repelent asupra căpușelor, precum gramineele africane (Melinis spp., Andropogon spp., Pennisetum spp.), care acționează atât mecanic, cât și chimic împotriva acestora.
Prin urmare, pentru a ține căpușele la distanță, nu este suficient să tratăm doar animalele – trebuie să avem grijă și de spațiile din jurul locuințelor, astfel încât să prevenim reapariția acestor paraziți periculoși.
